Târgul de Florii

Időpont

03 április - 05 április 2026, 10:00 - 18:00

Helyszín
Şoseaua Pavel D. Kiseleff 3, București, Romania

Névjegy

Duminica dinaintea Paștelui, ultima din Păresimi sau din Postul Mare, este cunoscută drept Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor. Cu acest prilej, Muzeul Național al Țăranului Român își invită vizitatorii, timp de trei zile, să se bucure de atmosfera sărbătorii alături de meșteri pricepuți, care și-au dovedit de-a lungul anilor îndemânarea și care păstrează vii tradițiile meșteșugului lor: încondeietoare de ouă, iconari, țesătoare, împletitoare, olari, cusătorese, lingurari, pielari și rudari.

De vineri, 3 aprilie, până duminică, 5 aprilie 2026, între orele 10:00 și 18:00, vizitatorii vor putea admira și cumpăra numeroase obiecte frumoase, realizate cu migală și încărcate de simboluri și semnificații. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn și ceramică, țesături, jucării, podoabe și multe alte creații vor fi expuse în cadrul Târgului de Florii, organizat în curtea Muzeului de la Șosea.

De asemenea, nu vor lipsi produsele gastronomice tradiționale: cozonaci și prăjituri de casă, turtă dulce, miere, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă și dulcețuri.

Ca în fiecare an, evenimentul susține și activitatea unor școli, fundații, asociații și organizații care desfășoară proiecte cu caracter umanitar pentru copiii cu dizabilități și oferă sprijin persoanelor din medii defavorizate.

Intrarea este liberă.

Organizatorul evenimentului: Muzeul Național al Țăranului Român / coordonatori: Oana Constantin și Simona Hobincu (Secția Educație muzeală)

sursa

Egyéb események

All

ápr

3

Vin Floriile cu Soare și Soarele cu Florii

03 április - 05 április Şoseaua Pavel D. Kiseleff 30, 011347 București, Romania

ápr

3

Târgul de Florii

03 április - 05 április Şoseaua Pavel D. Kiseleff 3, București, Romania

ápr

3

Târgul cetății

03 április - 05 április Cetatea Târgu Mureș,Strada Avram Iancu 2, 540088 Târgu Mureș, Romania

ápr

4

Transilvanian Brunch Bunești

04 április - 04 április DJ104L 12, 507035 Bunești, Romania

ápr

17

Târg de Izvorul Tămăduirii

17 április - 19 április Strada Monetăriei 3, 011216 București, Romania

ápr

3

Vin Floriile cu Soare și Soarele cu Florii

03 április - 05 április Şoseaua Pavel D. Kiseleff 30, 011347 București, Romania

ápr

3

Târgul de Florii

03 április - 05 április Şoseaua Pavel D. Kiseleff 3, București, Romania

ápr

3

Târgul cetății

03 április - 05 április Cetatea Târgu Mureș,Strada Avram Iancu 2, 540088 Târgu Mureș, Romania

ápr

4

Transilvanian Brunch Bunești

04 április - 04 április DJ104L 12, 507035 Bunești, Romania

ápr

17

Târg de Izvorul Tămăduirii

17 április - 19 április Strada Monetăriei 3, 011216 București, Romania