Cetatea medievală de la Mehadia

Vizitabil
Străbătând ținutul pitoresc al Banatului Montan, în drum spre Orșova, la doar câțiva kilometri de Băile Herculane, privirile îți sunt atrase de ruinele unei vechi fortificații. Aflate pe dealul Barcan din Mehadia, acestea marchează locul unde se înălța cândva o importantă cetate medievală.

Construită în secolul al XlII-lea de către familia nobiliară Gutkeled, Cetatea medievală de la Mehadia a devenit de-a lungul timpului un punct strategic de referință în sistemul de apărare a frontierei Regatului maghiar. Pentru câțiva ani, în secolul al XV-lea, a fost chiar reședință a cavalerilor teutoni. Mai târziu, a fost întărită de Iancu de Hunedoara, jucând un rol considerabil în ofensiva împotriva Imperiului Otoman.

Astăzi, ruinele te invită să descoperi și tu o frântură din istoria locului, așa că nu sta pe gânduri! Drumul până acolo nu e deloc greu!

Scurtă incursiune istorică

Prima atestare documentară a Cetății de la Mehadia datează din anul 1323, aceasta fiind menționată într-un act emis în vremea regelui Carol Robert de Anjou.

Fiind preluată de regalitatea maghiară, cetatea va face parte din sistemul comitatelor bănăţene, cu rol militar. Între anii 1429-1435, la Mehadia au avut reşedinţa cavalerii teutoni, aduși de regele Sigismund de Luxemburg.

În secolul al XVI-lea, cetatea cade în mâinile turcilor. În timpul celui de-al treilea război turco-austriac (1737-1739), cetatea de la Mehadia este asediată de turci, care ies învingători. Fortificația va fi distrusă abia în al patrulea război turco-austriac (1788-1791).

Particularități arhitecturale

Cetatea medievală de la Mehadia a fost ridicată pe culmea îngustă a dealului Barcan, într-un loc înalt, înconjurat de prăpăstii. Fortificația era accesibilă doar dinspre nord, motiv pentru care aici s-a construit donjonul, cu o bază hexagonală și ziduri masive, având o grosime de 2,5 m și o înălțime de peste 16 m. Donjonul cuprindea un parter boltit și mai multe etaje, care erau separate de planșee sprijinite pe ziduri. Ceea ce merită evidențiat este faptul că, în construcția sa, s-au folosit spolii romane.

În secolul al XV-lea fortificația a fost consolidată, zidurile fiind înălțate și construindu-se încă un turn circular. Un alt turn a fost identificat în dreptul porții. Intrarea în cetate era asigurată de un pod cu piloni de piatră. Un drum ce trecea printr-un șanț săpat în stâncă făcea posibil accesul spre fortificație.

Experiențe unice

Dacă te afli în Mehadia, merită să faci o drumeție la Cascada Bobot, unde te vei simți inspirat de sălbăticia naturii, dar și de spectacolul oferit de căderea de apă. O găsești pe valea Sfârdinul Mare, la numai 3 km de centrul comunei. Drumul forestier este accesibil cu autoturism de teren, cu bicicleta sau pe jos.

O construcție interesantă a naturii este și Râpa Neagră, o rezervație geologică, unde vei vedea forme de relief mai puțin obișnuite.

Și dacă ești interesat de vestigiile istorice, la Mehadia poți vizita nu numai Cetatea medievală, ci și Castrul roman Praetorium și Biserica spartă.


Ghid Audio

Română

Animație 3D


Tur virtual


Cetatea medievală de la Mehadia

Mehadia, județul Caraș-Severin

Direcții
Cetatea se află în nord-estul satului Mehadia, iar accesul rutierse face de pe E70, la 5 km nord de intersecția cu DN 67D spre Băile Herculane. Dinspre Herculane, urmați Valea Râului Belareca, iar la intrarea în sat, virați pe drumul din dreapta care urcă spre centru. După 1 km, un indicator vă ghidează spre cetate, ultima parte a traseului fiind accesibilă doar pe jos.
Facilități
Acces obiectiv

Bicicletă, la pas, Rutier

Wi-Fi

Nu

Grup sanitar în locație sau proximitate

Nu

Parcare

În proximitate

Restaurant sau cafenea în incintă

Nu

Status

Vizitabil


Custozii își rezervă dreptul de a modifica condițiile de vizitare ale obiectivelor.


Recenzii

Alte obiective din Ruta cetăților

Placeholder
Placeholder
Placeholder

Obiective suplimentare din zonă

Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
0:00
0:00